Care-şi lasa limba lui/S'-lu arda pira focului!

In Grecia, meglenii nu aveau pamant. Precum mi-au povestit cei mai varstnici dintre ei, barbatii erau taietori de lemne sau carbunari iar femeile erau crescatoare de gandaci (viermi de matase). Insa nu saracia le era problema. Faptul ca nu puteau vorbi romaneste ii mana sa plece catre pamanturile natale. "Sa stiti ca sunteti romani", le spuneau batranii ''si nu care cumva sa va insele cineva vreodata ca nu sunteti asa". Si cum altfel sa raspunzi provocarii la care erau supusi zilnic? Grecii nu uitau sa le aduca aminte ca "tot ce misca pe pamantul Greciei, chiar si soarele care rasare pe cer este grec".
Si uite cum, meglenii ce au sosit aci, din romanii ce se socoteau in Grecia au primit in Romania o alta denumire: zice tanti Paulina ca in loc de romani li se spunea ''tzantzari", ca vorbeau mai mult cu ''tz''. "Limba noastra se apropie de limba romana, dar e mai pocita" continua ea. Cu toate acestea si azi cei mai multi dintre batrani vorbesc aceasta limba. Caci precum multi dintre ei mi-au zis, trebuie sa-ti pastrezi limba ca un imn. Iar imn mai frumos ca si Parinteasca Dimandare nu cred ca ati mai aflat vreodata:

''Pârinteasca dimândare
Nâ sprigiurâ cu foc mare,
Fraţ di muma şi di-un tatâ,
Noi Armân’i di eta toatâ.

Di sum plocili di murminţâ
Strigâ a noştri bun’i pârinţâ:
"Blâstem mari s-aibâ-n casâ
Cari di limba lui si-alasâ.

Care-şi lasâ limba lui
S'-lu ardă pira focului,
Si s-dirinâ yiu pri loc,
Si-l'i si frigâ limba-n foc.

El n- vatra-l'i pârinteascâ
Fumeal'ia s-nu-ş hâriseascâ;
Di fumel'i curun’i s-nu başe,
Nat -n leagăn si nu -nfaşe.

Care fudze de-a lui mumâ
Şi di pârinteasca-l'i numâ,
Fugă-l'i doara Domnului
Şi dulţeamea somnului!"

Dragul meu Andrei, iti multumesc pentru fotografiile grozave facute la Cerna.
Fara ele, povestirile mele ar fi fost ca muzica meglena fara cimpoi.